Da! EL!
Acel personaj ce vrând sa fie actor,
In jocul propriei sale vieti a clacat,
Si refugiindu-se în adâncurile depravate,
Creeaza vieti si personaje dupa bunul plac,
Încercând prin asta sa traiasca iar,
Sperând ca poate va avea acea sansa ce-a pierdut,
Când prea frageda-i minte n-a stiut sa discearna,
Când pribeagu-i neuron crezutu-s-a destept.
Alegând vieti pentru altii,
Fortandu-i sa zâmbeasca,
In roluri hilare si tâmpite,
Ce pentru el sunt culmea inteligentei.
Dar sa înceapa spectacolul!
In care in rolul principal,
E El !
Acelasi regizor,
Ce s-a întruchipat pe sine!
El este faraonul unei lumi de sclavi,
Ce nu traiesc,
Ce nu simt,
Ce nu zâmbesc,
Ce doar închisi în ei,
Pentru o clipa, reusesc sa fuga,
In vis, reusesc sa fie fericiti,
Inainte ca faraonul sa se trezeasca.
Cumplita este razbunarea sa atunci.
Nevrednicul ce îndraznit-a a visa,
E aruncat pe usa marii cetati,
In cenusiul desert!
Caci faraonul stie!
El este singurul ce detine...
Cheia vietii!